• 0751 766 381
  • tulcea@antrec.ro
  • Tulcea, România
Mass-Media
Fir întins la … CUPA DELTEI DUNĂRII LA ȘTIUCĂ

Fir întins la … CUPA DELTEI DUNĂRII LA ȘTIUCĂ

ANTREC Tulcea, împreună cu Verada Tour și cu sprijinul localnicilor din Mila 23, au dus mai departe organizarea acestei competiții prin care se dorește inclusiv promovarea responsabilă a turismului rural, neinvaziv, cât și redescoperirea instinctului de pescar educat, ocrotind natura și oferind respect comunității.

 

Timp de două zile, concursul s-a desfășurat în trei manșe, pescuindu-se încă din zorii zilei, cu lanseta din barcă, fiecare echipaj însumând două persoane. Au fost declarați câștigători cei care au pescuit cantitatea cea mai însemnată de știucă, având măsura de minimum 40 cm de la cap la baza cozii.

Proiectul ANTREC Tulcea, Cupa Deltei Dunării la Știucă, și-a propus promovarea turismului rural din Delta Dunării, prin dezvoltarea unor produse care respectă mediul înconjurător și, totodată, protejează ecosistemul. Folclorul tradițional și portul popular au fost, încă o dată, promovate și au atras privirile și aprecierile participanților. De asemenea, organizatorii și-au dorit și au reușit să creeze un portal interactiv cu informații complete despre produsele turistice specifice. (Revista Vacanțe la țară)

0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *